Ministerul Agriculturii va înființa 12 posturi de atașat agricol, care să promoveze produse agro-alimentare românești în mai multe state europene, precum și în Statele Unite ale Americii, în Israel și în țări arabe. Concursul pentru numirea acestora va fi accesibil doar salariaților ministerului.
Ministerul Agriculturii a definitivat lista cu orașele unde va trimite până la sfârșitul anului atașați agricoli, care urmează să promoveze produsele agro-alimentare românești, încercând, astfel, să stimuleze exporturile.